Postări
duminică, 31 august 2008
vineri, 29 august 2008
marți, 26 august 2008
Prin Boston.
Salut oameni buni! Dragilor!
Ieri am fost in Boston. Mi-am luat aparatul foto si tusti spre marele oras sa-l fac nemuritor in nemuritoare foto. Am urmat meandrele unui rau de-I spune Mystic si care circula cu viteza redusa cam la 10 min de casa unde locuim. Se deschide (sau daca vreti aduna) in cateva lacuri asa cum face, spre ex, Colentina in Bucuresti. Diferenta ar fi ca aici malurile sunt curate (am vazut cateva pajisti –hai sa folosesc un diminutiv – frumusele) si lipsite de buticuri, magazine, carciumi, si alte locatii aducatoare de bani – unora. Mie mi-a placut foarte mult. Aduce a … seamana cu un … Juri ca e un … cimitir linistit si plin de verdeata de unde a disparut ... dar asta este alta poveste. Exista si o rezervatie a raului. Va spun asta, asa ca sa stiti ca exista, dar foto nu o sa vedeti, intrucat eu nu am de gand sa o vizitez, e mult de mers pe jos si ficatul meu nu are picioare pentru o astfel de aventura. Buuun, trecand noi pe langa Tufts, universitatea unde Andra isi aduce substantiale contributii la bunastarea Americii, am vrut sa fac o poza (cladirile fiind vechi si placute privirii), dar, dracie - bateria descarcata - eu facandu-I lui Victoras multe foto si chiar un filmulet. Nu-I o problema a spus Petru, o sa tot ajungem in Boston, asa ca am purces mai departe. Mai departe, mai departe, dar fara foto chiar nu are niciun haz. Totusi. Am trecut prin Cambridge unde … am trecut prin Cambridge, mie mi se pare suficient. Apoi prin Harvard, prin Boston si desigur prin America. Imi cer scuze ca nu am ramas mut de uimire in fata unor cladiri (de acord vechi – dar cat de vechi pot fi ele in America, hai sa fim seriosi) imbracate in caramida, cu trotuare, cele mai multe asfaltate, dar si zone tapetate cu … asa e, caramida, dar si piatra de rau. Uite, ca sa fac epistola mea ceva mai eficienta (adica scurta) am sa va spun ce mi-a placut- din ceea ce am vazut noi, asa, pe fuga.
Charlestown Bridge – impresionant prin dimensiuni. Petru a inceput sa rada, dar mie chiar mi s-a parut impresionant.
Beacon Hill, o zona in care americanii astia mercantili au reusit, chiar au reusit, sa pastreze nealterata o bucata buna si frumoasa din istoria lor – dupa cum stim, destul de recenta.
Acorn Street, care s-a pastrat intacta de prin 1800. O strada extrem de ingusta, pietruita, casute vechi, felinare cu gaz, in toata zona, gaz metan, iar felinarele – din acest motiv, ard zi si noapte.
Portul vechi, plin de iahturi, moderne, lucioase, dichisite, dar si barci … de fapt ceva intre barca si corabie (ca dimensiune) cu panze. O frumusete, o super frumusete, cand le-am vazut am avut un soc (nu chiar anafilactic), un spasm, un suflu sistolic, o … frumusete. Dupa cum spuneam eram inlemnit, impietrit, ingranit (sau asta cu granitul nu se pune) de placere. Si acum o sa intelegeti dezamagirea mea cumplita cand, apropiindu-ma de o astfel de corabie, am observat ca cele trei catarge erau din plastic. Sa mor, sa lesin, sa … -i manance cainii de asa un afront, de asa o blestematie – blasfemie. Am plecat repede si scarbit. Repede, nu cumva sa vad ca si coca este tot din policlorura de vinil sau si mai rau din cacareaza de mare densitate polimerizata in conditii de stabilitate termica.
Ce sa va mai spun. Se pare ca au amocul eficientei pana la absurd. Sigur ca un catarg din plastic este mai rezistent, mai usor, mai maleabil, mai elastic, decat unul din lemn, dar totusi. Sabotii de lemn si rochia de seara. In sfarsit, mi-am zis, am venit aici sa ma relaxez si am incercat sa regasesc acea stare de reverie pe care o incercam uneori pe litoralul romanesc.
Am stat la tarmul oceanului Atlantic, ca pe buza unei lumi de ceramica neagra, ca un nemuritor profet in agonie, cautand lumina dintre iertare si ispasire, intre doua universuri virtuale, unul paradisiac, imaculat si valurit albastru, altul luciferic si plin de smog, acolo unde adevarul gliseaza ... Ce faci cu batatorul? m-a intrebat Dinica. Care batator? Mi-am zis ca daca bati campii, cu siguranta ai si un batator la tine. E! Dinica!
Mai oameni buni, au americanii astia un cult, ce spun eu cult, un super-cult, al eficientei, al simplitatii, al confortului. Apropo de simplitate Andra are un …
Hai sa-mi inchei povestirea cu “vizitat Boston” si revin. S-a inserat si am plecat spre casa. In drum am oprit la un mare magazin de calculatoare si componente de calc (imens, si cand spun imens va rog sa intelegeti imens) de unde am luat cateva brosuri pentru a ma informa. Fiul meu vrea sa faca un mercedes din dacia lui de calculator, pe banii mei, desigur. Apoi am oprit la un magazin cu profil alimentar, de unde am cumparat un carut de produse lactate. Nu inteleg de ce Andra nu-si cumpara o vacuta, ar iesi mai ieftin. Si tusti spre casa.
Sa revenim la simplitatea pe care eu o percep ca un roman.
Andra are un carut, un carucior, un landou, o albie pe patru roti, o … Stiti voi, chestia aia de plimbat copii mici. Ce naiba poate fi mai simplu. Iei carutul si il pui in fata casei. Aduci copilul il pui in scaun, sau pat – dupa cum e dotat carutul, si … la plimbare. Tata ia tu caruciorul si scoate-l afara, zice Andra. Caut eu caruciorul. Caruciorul nicaieri. Unde e, intreb. In debara, vine raspunsul. Intru in debara si il vad. Un cos, de forma unei jumatati de ou, langa el patru roti, doua mari, doua mici, un cadru stralucitor din aluminiu, doua tevi la fel de stralucitoare, doua manere din metal, si astea lucitoare, cu partea de sus invelita in plastic. Aha, trebuie montat, imi zic. Le scot pe terasa si … As vrea sa va spun ca prima data am facut o bicicleta, a doua oara un tractoras, a treia oara un avion … Din nefericire nu s-a intamplat nimic din toate acestea. Nici macar nu stiam de unde as putea incepe. Noroc ca a venit Andra. A inceput sa rada. A luat prima teava, a apucat-o de mijloc, a smucit-o o data si, exact ca in povesti, si-a triplat dimensiunea. Din capetele tevii au tasnit doua prelungiri la fel de stralucitoare. A procedat in acelasi mod si cu cealalta teava. A luat un maner si a infipt tevile intr-un lacas. S-a auzit un sunet metalic – clic, semn ca tevile si-au facut treaba. Ansamblu l-a infipt in cadrul acela de aluminiu. Clic. Ridicam bara de protectie fata, imi explica Andra si … clic, si bara de protectie spate, clic. Daca mergem pe trotuar punem rotile mici in fata, spune Andra. Clic – si rotile mici erau la locul lor. Daca mergem prin parc, pamant, iarba, punem in fata rotile mari, dar nu e cazul nostru. Si clic, rotile mari erau la locul lor. Manerul peste patut. Clic. Il ridicam si il asezam peste cadru. Clic. Punem frana sa nu plece fara noi. Clic. Ridicam capota clic clic clic la patruzecisicinci de grade. Daca vrem sa schmbam sensul de mers, nu este nevoie sa intoarcem carutul; apasam aceste doua butoane si rabatam cadrul clic clic clic clic clic, ca sa schimbam locul rotilor, mici mari, ti-am spus despre ele, apasam maneta asta si clic clac clac e gata. Acum aducem copilul, si se repede in casa. Dupa care il asezam frumos in patut. Clic, ma rog mie mi s-a parut ca a facut - clic. Ridicam acoperitoarea pentru picioare clic si protectia ultraviolete clic. Si acum plecam la plimbare, clic. E ce zici? Clic. Pai ce sa zic, e frumos, e grozav, e … clic, dar daca nu are ambreiaj, tot de geaba.
PS Sigur ca sunt multe lucruri interesante de vazut in Cambridge, in Boston - acum am fost intr-o scurta recunoastere. Eu vreau sa vad Muzeul de Anatomie Warren, Petru spune ca Muzeul Stiintei merita vazut, Poate Acvariul, Mapparium, poate si altele - am o lista culeasa din internet si ... desigur, orasul, din masina, intrucat nu ma vad in stare sa il iau la picior.
Ieri am fost in Boston. Mi-am luat aparatul foto si tusti spre marele oras sa-l fac nemuritor in nemuritoare foto. Am urmat meandrele unui rau de-I spune Mystic si care circula cu viteza redusa cam la 10 min de casa unde locuim. Se deschide (sau daca vreti aduna) in cateva lacuri asa cum face, spre ex, Colentina in Bucuresti. Diferenta ar fi ca aici malurile sunt curate (am vazut cateva pajisti –hai sa folosesc un diminutiv – frumusele) si lipsite de buticuri, magazine, carciumi, si alte locatii aducatoare de bani – unora. Mie mi-a placut foarte mult. Aduce a … seamana cu un … Juri ca e un … cimitir linistit si plin de verdeata de unde a disparut ... dar asta este alta poveste. Exista si o rezervatie a raului. Va spun asta, asa ca sa stiti ca exista, dar foto nu o sa vedeti, intrucat eu nu am de gand sa o vizitez, e mult de mers pe jos si ficatul meu nu are picioare pentru o astfel de aventura. Buuun, trecand noi pe langa Tufts, universitatea unde Andra isi aduce substantiale contributii la bunastarea Americii, am vrut sa fac o poza (cladirile fiind vechi si placute privirii), dar, dracie - bateria descarcata - eu facandu-I lui Victoras multe foto si chiar un filmulet. Nu-I o problema a spus Petru, o sa tot ajungem in Boston, asa ca am purces mai departe. Mai departe, mai departe, dar fara foto chiar nu are niciun haz. Totusi. Am trecut prin Cambridge unde … am trecut prin Cambridge, mie mi se pare suficient. Apoi prin Harvard, prin Boston si desigur prin America. Imi cer scuze ca nu am ramas mut de uimire in fata unor cladiri (de acord vechi – dar cat de vechi pot fi ele in America, hai sa fim seriosi) imbracate in caramida, cu trotuare, cele mai multe asfaltate, dar si zone tapetate cu … asa e, caramida, dar si piatra de rau. Uite, ca sa fac epistola mea ceva mai eficienta (adica scurta) am sa va spun ce mi-a placut- din ceea ce am vazut noi, asa, pe fuga.
Charlestown Bridge – impresionant prin dimensiuni. Petru a inceput sa rada, dar mie chiar mi s-a parut impresionant.
Beacon Hill, o zona in care americanii astia mercantili au reusit, chiar au reusit, sa pastreze nealterata o bucata buna si frumoasa din istoria lor – dupa cum stim, destul de recenta.
Acorn Street, care s-a pastrat intacta de prin 1800. O strada extrem de ingusta, pietruita, casute vechi, felinare cu gaz, in toata zona, gaz metan, iar felinarele – din acest motiv, ard zi si noapte.
Portul vechi, plin de iahturi, moderne, lucioase, dichisite, dar si barci … de fapt ceva intre barca si corabie (ca dimensiune) cu panze. O frumusete, o super frumusete, cand le-am vazut am avut un soc (nu chiar anafilactic), un spasm, un suflu sistolic, o … frumusete. Dupa cum spuneam eram inlemnit, impietrit, ingranit (sau asta cu granitul nu se pune) de placere. Si acum o sa intelegeti dezamagirea mea cumplita cand, apropiindu-ma de o astfel de corabie, am observat ca cele trei catarge erau din plastic. Sa mor, sa lesin, sa … -i manance cainii de asa un afront, de asa o blestematie – blasfemie. Am plecat repede si scarbit. Repede, nu cumva sa vad ca si coca este tot din policlorura de vinil sau si mai rau din cacareaza de mare densitate polimerizata in conditii de stabilitate termica.
Ce sa va mai spun. Se pare ca au amocul eficientei pana la absurd. Sigur ca un catarg din plastic este mai rezistent, mai usor, mai maleabil, mai elastic, decat unul din lemn, dar totusi. Sabotii de lemn si rochia de seara. In sfarsit, mi-am zis, am venit aici sa ma relaxez si am incercat sa regasesc acea stare de reverie pe care o incercam uneori pe litoralul romanesc.
Am stat la tarmul oceanului Atlantic, ca pe buza unei lumi de ceramica neagra, ca un nemuritor profet in agonie, cautand lumina dintre iertare si ispasire, intre doua universuri virtuale, unul paradisiac, imaculat si valurit albastru, altul luciferic si plin de smog, acolo unde adevarul gliseaza ... Ce faci cu batatorul? m-a intrebat Dinica. Care batator? Mi-am zis ca daca bati campii, cu siguranta ai si un batator la tine. E! Dinica!
Mai oameni buni, au americanii astia un cult, ce spun eu cult, un super-cult, al eficientei, al simplitatii, al confortului. Apropo de simplitate Andra are un …
Hai sa-mi inchei povestirea cu “vizitat Boston” si revin. S-a inserat si am plecat spre casa. In drum am oprit la un mare magazin de calculatoare si componente de calc (imens, si cand spun imens va rog sa intelegeti imens) de unde am luat cateva brosuri pentru a ma informa. Fiul meu vrea sa faca un mercedes din dacia lui de calculator, pe banii mei, desigur. Apoi am oprit la un magazin cu profil alimentar, de unde am cumparat un carut de produse lactate. Nu inteleg de ce Andra nu-si cumpara o vacuta, ar iesi mai ieftin. Si tusti spre casa.
Sa revenim la simplitatea pe care eu o percep ca un roman.
Andra are un carut, un carucior, un landou, o albie pe patru roti, o … Stiti voi, chestia aia de plimbat copii mici. Ce naiba poate fi mai simplu. Iei carutul si il pui in fata casei. Aduci copilul il pui in scaun, sau pat – dupa cum e dotat carutul, si … la plimbare. Tata ia tu caruciorul si scoate-l afara, zice Andra. Caut eu caruciorul. Caruciorul nicaieri. Unde e, intreb. In debara, vine raspunsul. Intru in debara si il vad. Un cos, de forma unei jumatati de ou, langa el patru roti, doua mari, doua mici, un cadru stralucitor din aluminiu, doua tevi la fel de stralucitoare, doua manere din metal, si astea lucitoare, cu partea de sus invelita in plastic. Aha, trebuie montat, imi zic. Le scot pe terasa si … As vrea sa va spun ca prima data am facut o bicicleta, a doua oara un tractoras, a treia oara un avion … Din nefericire nu s-a intamplat nimic din toate acestea. Nici macar nu stiam de unde as putea incepe. Noroc ca a venit Andra. A inceput sa rada. A luat prima teava, a apucat-o de mijloc, a smucit-o o data si, exact ca in povesti, si-a triplat dimensiunea. Din capetele tevii au tasnit doua prelungiri la fel de stralucitoare. A procedat in acelasi mod si cu cealalta teava. A luat un maner si a infipt tevile intr-un lacas. S-a auzit un sunet metalic – clic, semn ca tevile si-au facut treaba. Ansamblu l-a infipt in cadrul acela de aluminiu. Clic. Ridicam bara de protectie fata, imi explica Andra si … clic, si bara de protectie spate, clic. Daca mergem pe trotuar punem rotile mici in fata, spune Andra. Clic – si rotile mici erau la locul lor. Daca mergem prin parc, pamant, iarba, punem in fata rotile mari, dar nu e cazul nostru. Si clic, rotile mari erau la locul lor. Manerul peste patut. Clic. Il ridicam si il asezam peste cadru. Clic. Punem frana sa nu plece fara noi. Clic. Ridicam capota clic clic clic la patruzecisicinci de grade. Daca vrem sa schmbam sensul de mers, nu este nevoie sa intoarcem carutul; apasam aceste doua butoane si rabatam cadrul clic clic clic clic clic, ca sa schimbam locul rotilor, mici mari, ti-am spus despre ele, apasam maneta asta si clic clac clac e gata. Acum aducem copilul, si se repede in casa. Dupa care il asezam frumos in patut. Clic, ma rog mie mi s-a parut ca a facut - clic. Ridicam acoperitoarea pentru picioare clic si protectia ultraviolete clic. Si acum plecam la plimbare, clic. E ce zici? Clic. Pai ce sa zic, e frumos, e grozav, e … clic, dar daca nu are ambreiaj, tot de geaba.
PS Sigur ca sunt multe lucruri interesante de vazut in Cambridge, in Boston - acum am fost intr-o scurta recunoastere. Eu vreau sa vad Muzeul de Anatomie Warren, Petru spune ca Muzeul Stiintei merita vazut, Poate Acvariul, Mapparium, poate si altele - am o lista culeasa din internet si ... desigur, orasul, din masina, intrucat nu ma vad in stare sa il iau la picior.
duminică, 24 august 2008
joi, 21 august 2008
sâmbătă, 16 august 2008
Colectionarii
Eu stau la bloc. Un bloc obisnuit, cu oameni obisnuiti pe care eu, cand beau suficient vin, ii numesc vecini. Uneori simt o oarece intelegere fata de ei, alte ori, de cele mai multe ori, imi vine sa-i omor. In chinuri. Desi de felul meu sunt pacifist pana la bleg. Inteleg ca suntem diferiti, ca avem preocupari diferite, ca …
De exemplu fratele meu, si este fratele meu.
Ii dau telefon lui Ionica. Cum spuneam Ionica este fratele meu si din cand in cand il sun. Ii dau un târ, cum zice el. Imi raspunde Doina.
-Alo! Spune alo atat de incet, incat mai mult ghicesc, decât aud.
-Ce e cu tine, o intreb eu ingrijorat.
-E vineri.
-Ei bravo, nu mai spune, vasazica se facu de vineri si eu care credeam ca este o vesnica luni ...intr-o veselie, dar Doina nu sesizeaza ironia.
Citeste mai mult
De exemplu fratele meu, si este fratele meu.
Ii dau telefon lui Ionica. Cum spuneam Ionica este fratele meu si din cand in cand il sun. Ii dau un târ, cum zice el. Imi raspunde Doina.
-Alo! Spune alo atat de incet, incat mai mult ghicesc, decât aud.
-Ce e cu tine, o intreb eu ingrijorat.
-E vineri.
-Ei bravo, nu mai spune, vasazica se facu de vineri si eu care credeam ca este o vesnica luni ...intr-o veselie, dar Doina nu sesizeaza ironia.
Citeste mai mult
sâmbătă, 2 august 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
