Amicul

M-am întâlnit cu un amic, fost coleg de serviciu, care nu a mai suportat: praful, duhoarea ghenelor, programul de apă caldă, manelele, ştirile de la ora cinci, şeful prost dar plin de pile, urma de cozoroc de pe fruntea poliţistului de proximitate, cojile de seminţe de pe scara blocului, curva de la trei care arunca prezervativele pe fereastră - spuneti-mi când să mă opresc - apa cu fecaloide, boxele high power, trogloditul din maşină care-şi aruncă ţigara pe geam, muştele şi ţânţarii, acele de siringă din parc, gropile din carosabil, nesimţitul care scuipă pe jos, sincronizarea semafoarelor, politeţea coclită a vânzătoarelor … şi stai că nu am intrat în domeniul “politică”. Deşi am încă multe de spus nu mai pot continua, simt că mi se derulează viaţa prin faţa ochilor şi când ţi se întâmplă asta … eşti pe ducă. Precis eşti pe ducă, am vazut eu în filme.
Aşadar m-am întâlnit cu un amic care a dat tălpi Romaniei şi s-a stabilit în Canada.
Noroc/ noroc/ ce faci/ bine/ îţi aduci aminte/ a da/ vodca ai cu săniuţa pe etichetă/ Moskovskaia, Stolicinaia/ Krepkaia /dar de Adina/ e/ hai hai lasa ca si tu/ mda.
-Cand ai sosit?
-Azi.
-Hai la o bere. Mai vorbim de una, de alta.
-Imi pare rău, de fapt căutam un taxi. Plec. Trebuie sa ajung la aeroport.
-Cum aşa, ai venit pentru o zi?
-Da.
-Probleme cu parinţii?
-Nu, nici vorba. A început să râdă:
-Stii că Elena (nevastă-sa) este gravidă.
-Da ştiu, încă odată felicitări. Dar tot nu pricep.
-Pofteşte. E ceva îngrozitor. Pofteşte cele mai aiuritoare alimente. Dacă-ţi spun ce combinaţii face, dulce cu sarat, sau amar, sau acru, iute ... nu!... N-ai să mă crezi. La început ne-am amuzat, dar în timp a devenit o problema cât se poate de serioasa. Acum am venit în ţară să cumpăr eugenii. Asta e! şi a ridicat din umeri a neputinţă.
Am râs amandoi.
-Scuza-mă, avionul... chiar trebuie să plec.
Noroc/ noroc/ îmi pare bine că … / da sigur şi mie/ mai vorbim/ da pe mail/ hai fugi …
Dupa câţiva paşi se întoarce spre mine:
-De fapt am avut noroc. Dacă-mi cerea adidaşi (ştiţi voi, copitele de porc, afumate), sau tărtiţe de pui, sau tacămuri, sau … unde găseam eu aşa ceva!
A dat a lehamite din mana… ori poate chema un taxi.
Am rămas pe trotuar privind in gol.
Eu, de, ca românul, imi venea să-i strig: auzi, după toată tevatura asta, cât naiba mai costa o eugenie?