Impresii de calatorie 2. - inceputuri

Despre foto sau Senzatia de adancime

Bântui cu mare plăcere prin paginile web după fotografii. Am vazut câteva poze vechi extrem de reusite; ghicesti personajele pronuntând cuvântul magic *cheese* cu speranta ca hârtia fotografica va pastra ceva, daca nu din voiosia afisata, cel putin din ardoarea cu care unii isi doresc sa para veseli si adevarati. Si chiar sunt, timpul in maretia si, de ce nu, marinimia lui, actionând asupra suportului le-a daruit ceea ce fotograful nu a reusit – viaţă. Ma uit cu aceeasi placere si interes la fotografiile mai noi. Exclud de la inceput peisajele. S-au banalizat. Sunt atat de multe incăt efectul de îmbuibare foto-peisaj-câh imi provoaca (asta fiind partea pozitiva – imi provoaca totusi ceva; ceva la care reactionez) o acuta senzatie de voma. Am vazut cateva nuduri impresionante. Va rog fara bancuri stupide! Trebuie totusi sa recunosc … sunt multe foto… tip abator, unde femeile frumos jupuite, atârnate in cârlige vesel colorate, isi expun nurii lustruiti, umflati, tunsi sau rasi, ondulati sau incretiti, desfacuti, innegriti, vopsiti in functie de partea anatomica la care ne referim, oricum numai naturali nu, spre deliciul amatorilor de asa ceva. Prea multe, mult prea multe, iar fotografii lipsiti de o minima imaginatie. Cred ca e mai cinstit un porno lipsit de scrupule, decat fotografiile (ma refer la nudurile zugravite mai sus) cu pretentii de arta. Dupa cum spuneam am vazut cateva poze vechi, nuduri, foarte reusite, cu personaje extrem de expresive: timiditate, incredere, sfidare. O superbete, ca sa citez un vecin. Ex. Mai jos. Fotografiile vechi – o incantare, nu atât prin expresivitatea personajelor (sunt cam incremenite, asa cum se intâmpla cu toate pozele aranjate), cât prin ineditul lor –mobilă, accesorii, imbrăcăminte- am vazut o frumusete de pipă in mâna unui batrânel.
De un 1 sau 8 martie am pregatit o felicitare dintr-o astfel de poza. O femeie la malul marii. Daca o gasesc in cutia mea postala am s-o afisez in jurnal.

Dintre apropiati, doua persoane au ochiul calat pe obiectiv – adica se pricep la foto. Petru si Corneliu. Cunosc si un dezastru numit Dorin. Mi-a facut asta o poza (pâna si Dinica face poze mai reusite), la o mânastire –pe lânga Niculitel. Cand am descarcat pozele ma tot intrebam ce naiba e acolo, peşte sau deltaplan. Pana la urma, ghidându-ma dupa nevasta-sa (prim-plan, desigur) –pe care nu a indrazint sa o schimonoseasca, mi-am dat seama ca sunt eu in fata portii, umil, ca un milog, intr-o pozitie incerta, intre a primi coliva, sau a saruta patrafirul unui popa care nu se vede.

Intre pozele facute de Corneliu si cele facute de Petru sunt diferente subtile, care ţin, evident, de perceptia privitorului. In timp ce la Corneliu este importanta (mai importanta) tema, subiectul, ineditul acestuia, la Petru, mai importanta este imaginea cu toate caracteristicile ce tin de aceasta. Subiect, tema – versus - adâncime, profunzime imagine. Despre subiect numai de bine. Adica aici totul este clar. De exemplu, Corneliu ar prefera sa fotografieze un cal batând la masina de scris, o scrisoarea de dragoste adresata iubitei lui Florica, iapa ONG-ului din comuna, in timp ce Petru ar prefera sa focalizeze pe Florica, aflata in spatele scenei de mai sus si facând ochi dulci unui armasar de pripas.
In privinta adancimii … am unele retineri in a explica fenomenul. Voi recurge, asa cum fac diletantii (care habar n-au despre ce esta vorba, dar tin cu tot dinadinsul sa vina cu expuneri ample, ce nu lamuresc nimic – asa cum fac si eu acum), la exemple.
1. Ne intorceam de la mare, eu si Dinica. Pe autostrada nu era tipenie de masina. Nici in fata, nici in spate. O fâsie infinita de asfalt, unita cu cerul, ca intr-o monstruoasa banda Moebius, suprafata cu o singura fata (si asta inumana). Atunci am simtit adâncimea; reala, intunecata, amenintatoare. Remarca imi apartine, nu este un citat din Raymond Chandler. Insist sa ma credeti.
2. Un alt exemplu. Andra imi povestea, cu ceva timp in urma, despre o prietena care si-a petrecut concediu intr-un loc celebru –am uitat, desigur, cum ii spune- unde a inotat intr-un lac foarte adânc si cu apa extrem de limpede. Prietena ei, in apa fiind, inotând, a avut rau de inaltime (adâncime). S-a speriat si a iesit din apa. Este un exemplu, dupa parerea mea, tipic, de *sentimentul de adancime*. Maretie si teama.
3. Inca un exemplu. Va promit, ultimul.Am fost intr-o vizita la castelul Iulia Hasdeu (mai jos o poezia ce-i apartine - simt nevoia sa fac asta, pentru a imbuna spiritele, desigur). Eu fiind un tip destul de sarcastic, nu am simtit nimic din ceea ce ar fi trebuit sa simt vizitând locul in care Hasdeu intra in legatura cu mortii. Chiar am avut un vag sentiment de vinovatie. Totusi … Totusi … Hai ca v-au trecut fiori de groaza. Va rog sa va stergeti si sa mergem mai departe. Intre oglinzile paralele fiind si intr-un anume punct vizual, m-am zarit multiplicat la infinit si purtând pe chip, pecetea unei spaime pe care eu nu o simteam. Senzatia de adancime; de parca cineva te-ar sorbi in adâncuri. Si impresia cumplita, ba chiar certitudinea, ca daca nu te-ai impotrivi, instinctiv, cu atâta disperare, te-ai disipa intr-un spatiu de o maretie albastra (asta este culoarea simtita de mine), care te copleseste si inghite. Am luat-o de mâini pe Dinica si am postat-o in mijlocul oglinzilor paralele; am articulat cu greu, plin de emotie: “priveste si spune-mi ce simti”. S-a uitat cu atentie, stânga-dreapta, si la un moment dat am simtit cum se crispeaza. Am stiut ca a gasit punctul vizual. “Fii sincera”, am intrebat-o, “spune-mi ce simti”? Gâtuita de emotie mi-a spus: “mi-e o foame cumplita; daca si tu sinti la fel sa mergem la un restaurant sa mâncăm ceva”. Eu cred ca asta este momentul in care sotia mea a fost cel mai aproape de senzatia de adancime.

In ceea ce priveste foto …
Daca nu ati inteles nimic din cele exspuse de mine, pâna acum, … stati linistiti, nu e vina voastra. Eu sunt lipsit de elocinta. Mi se intâmpla frecvent. Sunt obisnuit.
Ioane, Dorin, Corneliu - pentru voi fac o ultima incercare.
Vedeti reproducerea de mai jos. Este Saskia la scaldat. A picatat-o unul, Rembrandt. Priviti-o. E! Unde naiba va uitati, ridicati privirea. Mai sus. Asa! E! A!
Stiti ce, lasati-ma-n pace. In dreapta am postat pentru voi un foto care nu ridica atatea probleme.

Voi face fotografii. Le voi posta, comenta. Cam asta ar fi. Sper sa am timp.

Iulia Hasdeu